Avishai Cohen Trio, Garâna Jazz Fest 2011

garana_jazz_2011

Urcuşul pînă la Gărâna a fost o aventură pe care exuberanţa lui Edith şi muzica (Holon al lui Nik Bärtsch) au făcut-o plăcută, în ciuda lipsei asfaltului şi în ciuda nămolului pe care l-am periat deseori cu masca din faţă a autovehiculului. Dinspre Cluj, Sibiu sau Hunedoara, cea mai scurtă cale spre Gărâna e prin Haţeg, Caransebeş, Slatina Timiş (o localitate aflată la vreo douăzeci de kilometri de Caransebeş pe şoseaua care duce la Orşova). Pînă în Slatina Timiş drumul e perfect, însă din Slatina Timiş mai sînt vreo douăzeci şi cinci de kilometri de urcuş pe un drum forestier care acum e modernizat în cadrul unui proiect SAPARD. Din ceea ce am văzut pe tăbliţele care prezentau lucrarea, termenul de execuţie al şoselei e abia 2014. Pînă atunci, dacă nu aveţi maşină de teren sau dacă aveţi o maşină de care să vă pese, mai bine folosiţi ruta ocolitoare, prin Reşiţa. … Citeste

Gărâna Jazz Festival 2011

garana_jazz_2011

Gărâna e un sătuc situat la o mie de metri altitudine pe versantul nordic al Masivului Semenic. Undeva la intersecţia medianelor din interiorul unui triunghi desenat între Caransebeş, Băile Herculane şi Reşiţa. De cincisprezece ani, la Gărâna e organizat un festival de jazz, care, prin prisma muzicienilor care îi calcă pragul anual – şi în special în ultimele ediţii – este unul dintre cele mai puternice din Europa. Dincolo de artiştii de primă mînă care vor cînta acolo săptămîna aceasta, de joi pînă duminică, festivalul găzduieşte şi proiecte artistice sau lansări de carte prefaţate şi urmate de discuţii cu autorii sau curatorii evenimentelor. Şi dacă oferta festivalului nu e suficientă, atunci nu e deloc de neglijat natura. Lacul Trei Ape e puţin mai jos de Gărâna, iar Semenicul invită la drumeţii. Sînt şi trasee frumoase pentru bicicletă şi, în timpul festivalului, sînt şi oameni care pot discuta despre Turul Franţei, despre muzică deosebită sau despre aparatură audio de soi, care să vă aducă muzica în casă într-un fel special. … Citeste

The Wall live, Budapesta 22.06.2011

DSC02321

Urcam treptele de pe aleea care duce la intrarea în Papp Laszlo Sportarena din Budapesta şi în faţa mea era o familie de români. Un bărbat care avea în jur de patruzeci de ani, soţia sa, şi tatăl unuia dintre ei, un domn care se mişca greu, cu trupul slăbit şi cu o şapcă pe cap, cu ajutorul căreia ascundea semnele bolii care îl măcina. În sală puteai vedea imaginea asta repetată pe diverse vîrste: copii de zece ani cu părinţii lor, copii de şaisprezece ani cu părinţii lor. Maghiari, cehi, sîrbi şi foarte mulţi români. În sectorul în care am stat multă lume vorbea româneşte, de cîteva ori am avut impresia că totul se desfăşoară în ţară. În timpul piesei Hey You m-am trezit că îi zic în română unei doamne care stătea lîngă noi să închidă IPhone-ul, fiindcă lumina lui era tare deranjantă. … Citeste

The Ark – Brendan Perry

418KAEnAApL._SS500_

Brendan Perry este jumătate din Dead Can Dance. A fost la Bucureşti la finele lunii martie 2010 pentru a promova noul său material discografic, Ark, un proiect solo şi independent în adevăratul sens al cuvintelor. … Citeste

Depeche Mode, live în Budapesta, ianuarie 2010

title_budapest_2010

Mi-era tare dor de Budapesta. Nu mai călcasem serios prin oraş din 2007 de la concertul lui Roger Waters. Prin 2008 am mai văzut o fărîmă din capitala Ungariei la întoarcerea din Viena, dar nimic serios. Dintre oraşele cu pretenţii ale Europei – foste capitale de mari imperii – cel puţin dintre cele pe care le-am văzut – Budapesta mi-e cel mai drag: e singurul care păstrează urme de umanism în partea construită pînă în al Doilea Război Mondial. Adică nu e un oraş care te dărîmă prin dimensiunea clădirilor, nu e un oraş în care simbolurile fostei puteri (palate, castele) să sfarîme demnitatea privitorilor prin mărime şi prin rezonanţă cultural-turistică. … Citeste

Depeche Mode, Stade de France, iunie 2009

dm2009

E a cincea zi în Paris, a doua după concert, e amiaza locală, luni. Sînt obosit şi afară e un soare care pîrleşte bine trupurile care se încumetă să-i vină în cale. Aseară îmi odihneam picioarele într-unul din refugiile de pe Pont Neuf şi priveam în zare către Tour Eiffel. E luminat în alb acum şi e plin de beculeţe care se aprind intermitent, ai zice că turnul e dat cu sclipici. Ăsta ar fi climaxul (kitsch) al zilei, să ajung după zece seara la Turn. Pîn-atunci vreau să trec pe la Grand Palais (care-i pe Avenue Winston Churchill, către capătul de lîngă Place de la Concorde al Champs Elysées), fiindcă e o expoziţie Andy Warhol care îmi face cu ochiul. Ieri am umblat ca disperatu’ prin Montmartre, Moulin Rouge e mult mai impresionantă în filmul lui Baz Luhrmann decît în realitate, am găsit aici muze care adăpostesc o istorie a sexului (!?), … Citeste

Death Magnetic – Metallica

metallica death magnetic

Au revenit în fruntea metalului cu un album care, după şaptesprezece ani de căutări, îndoieli şi probleme, respectă cu adevărat blazonul Metallica. Şi se pare că metoda care a dat poame de soi în 1991, o metodă pe care am botezat-o „disc-exorcizare”, a mai funcţionat o dată.

În 1986 Metallica era în criză. Ieşise pe piaţă cu un disc prin care modelase definitiv înfăţişarea thrash metal-ului (după propriul chip) – Master of Puppets – şi era în turneu. Un accident stupid curma viaţa basistului Cliff Burton. … Citeste

Roger Waters, Dark Side Of The Moon, Budapesta, 2007

Dark Side of the Moon_dark_side

Cînd eu mă năşteam, Pink Floyd se pregăteau să încheie turneul de promovare The Wall, cînd eu mergeam la şcoală, Pink Floyd încerca să înveţe să zboare fără Roger Waters, cînd am trecut de la apelativul “tovarăşa învăţătoare” la “doamna învăţătoare”, Waters monta un gigantic Wall în Piaţa Potsdam din Berlin, iar cînd muzica lor a început să-mi injecteze-n fiinţă spoken magic spells, they were already playing different tunes. … Citeste